Viata-i scurta. Ia-ti vacanta!

Toate detaliile despre Turcia – Ghid de calatorie

Tot ce trebuie sa stii despre drumul in Turcia

0 132

Toate detaliile despre Turcia sunt greu, daca nu imposibil de cuprins intr-un singur articol. Dar cele mai importante, care tin macar de siguranta celui care ajunge in fostul imperiu Otoman pot fi trecute in revista, pentru evitarea neplacerilor, dar si ca sa stii ce te asteapta intr-o altfel de lume, cu altfel de obiceiuri, dar de o ospitalitate greu de egalat.

1 Localizarea Turciei

Intinsa pe doua continente, 97% din suprafata Turciei se afla in Asia de Sud-Vest (Peninsula Anatolia) si 3% in Europa (Peninsula Balcanica). Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; Irak și Siria la sud.

2 Limba vorbita

Pe langa turca, in Turcia se mai vorbeste kurda nordica, araba nordica, azerbaijana si bulgara.

3 Moneda

Moneda folosita in Turcia este Lira. Turceasca evident. A carei paritate cu leul este undeva la 0,90. Adica leul nostru e un pic mai vanjos, nesemnificativ, insa.

4 Viza

Iesim din UE, asa ca vom avea nevoie de viza, pe care o primim pe loc, la vama, fie in aeroport, fie la punctul de trecere a frontierei cu Turcia. Atentie sa aveti loc de viza in pasaport, in caz contrar autoritatile turce au decis de curand sa nu va lase sa intrati in tara. De asemenea, pasaportul trebuie sa fie valabil inca sase luni de la data intrarii in tara, altfel faceti cale intoarsa.

De asemenea, este bine ca, pe langa pasaport, sa aveti la voi si cartea de identitate pentru ca detine mai multe informatii. Au existat cazuri in care autoritatile turce au retinut romani, confundati cu infractori (nu ca nu ar exista si romani infractori…)

5 Preturi

Turcia este vestita inca de pe vremea anilor ’90 cu preturi fara concurenta, fie ca vorbim de marfuri traditionale, fie ca ne apucam sa cumparam diverse „branduri”. O sa facem o lista minima, pentru mai multe detalii, se gasesc destule surse online cu obiectul, produsul care va intereseaza in mod deosebit.

Restaurante
O masa, la un restaurant necostisitor 30.00 TL
O masa pentru 2 persoane, Restaurant mediu, trei feluri, 100,00 TL
Bere autohtona de 0,5 litri 30,00 TL
Cappuccino 9,48 TL
Pepsi (sticlă de 0,33 litri) 5 TL
Apa (sticlă de 0,33 litri) 3 TL

Supermarket
Lapte, (1 litru) 3,86 TL
Pâine albă (500g) 2,23 TL
Oua (regulat) (12) 9,45 TL
Brânza locală (1 kg) 27,37 TL
Mere (1kg) 4,61 TL
Banane (1 kg) 8,85 TL
Portocale (1 kg) 4.07 TL
Rosii (1 kg) 5.16 TL
Cartof (1 kg) 3.98 TL
Ceapă (1 kg) 4.16 TL
Salată (1 cap) 2.96 TL
Apa (sticlă de 1,5 litri) 1,84 TL
O sticla de vin (pret mediu) 40.00 TL
Bere (sticlă de 0,5 litri) 9,14 TL
Țigări (Marlboro) 13.00 TL

Transport
Taxă unică (transport local) 2,50 TL
Abonament lunar (Preț regulat) 200.00 TL
Taxi pornire (tarif normal) 4.00 TL
Taxi 1km (tarif normal) 3.00 TL
Taxi 1 oră în așteptare (tarif normal) 22,25 TL
Benzină (1 litru) 6,42 TL

Asadar, preturile sunt ceva mai mici decat in Romania si se poate face un calcul orientativ inaintea plecarii.

6 Taxele de drum

Taxele de drum
TAXE DE DRUM IN TURCIA

In cazul in care nu plecati cu avionul, al carui pret pe bilet se situeaza intre 100 si 200 de euro in functie de sezon, cu masina trebuie sa platiti o taxa dupa intrarea in tara in functie de distanta parcursa. In Turcia nu exista vigneta iar controlul taxei platite se face prin sistemul automat de trecere HGS care foloseşte un autocolant (sticker) HGS cu tehnologie RFID (Radio-Frequency Identification – Identificare prin frecvenţă radio).

Atentie la plata! Daca nu o faceti, la intoarcere veti plati de zece ori suma datorata initial.

Cat despre regulile de circulatie din Turcia, aici e o mica problema. Fiindca turcii sunt celebri cand vine vorba sa NU le respecte. Mai bine acordati prioritate si cand aveti, pentru ca exista riscul accidentelor usoare. Si daca pentru voi e o drama sa va indoiti tabla autoturismului, pe localnici de cele mai multe ori ii doare in cot si va puteti trezi ca pleaca mai departe nu pentru ca fug, ci pentru ca nu li se pare mare lucru.

7 Asigurarile medicale

Este indicat sa va faceti o asigurare medicala inainte de plecarea in Turcia. Turiştii care necesită îngrijiri medicale de urgenţă, dar nu deţin o poliţă de asigurare, vor fi tratati in unităţile spitaliceşti publice sau private din Turcia, adica nu te lasa sa mori in strada. Dar… numai cu plata serviciilor medicale prestate. Asa ca e mai bine sa va feriti de alte necazuri.

8 Reguli vamale

Puteti intra in Turcia cu maxim 10.000 USD. Pe care evident ii declarati la vama. Cat despre celelalte obiecte, cel mai bine ar fi sa verificati pe site-ul Ambasadei Romaniei in Republica Turca, unde exista toate detaliile necesare.

Despre intoarcere… Aici depinde de cantitati. Deja Turcia a devenit unul dintre cele mai mari surse de marfa vanduta in Romania, asa ca vamesii sunt experti in a „evalua” omul – Afacerist sau turist.

9 Atractii turistice

Atractii turistice

Moscheea albastra, cu cele sase minarete ale sale si arhitectura impresionanta, numita si Sultan Ahmed , iti ofera niste privelisti cu adevarat unice. Folosita si in zilele noastre, ea a devenit una dintre cele mai populare atractii turistice din Istanbul. Cladirea a fost ridicata intre anii 1609 – 1616 si ca in cazul multor alte constructii de acest gen, in ea se afla si mormantul celui ce a construit-o. Tavanul inalt este alcatuit din 20000 de placi albastre, cu diferite modele, de unde si numele constructiei.

Pamukkale, cuvant care inseamna “castel din bumbac” , este un peisaj care iti taie respiratia, situat in partea de vest a tarii – o multime de terase albe umplute cu apa din izvoare termale. Acestea sunt din travertin, depozite de roca sedimentara formate de apa cu un continut foarte ridicat de minerale. Turcii si nu numai ei, se scalda in aceste ape de mii de ani. Anticul oras grecesc Hierapolis a fost construit de catre Pergamon peste aceste izvoare, iar in acest loc pot fi vazute ruinele bailor, temple si alte monumente grecesti.

Ghid de calatorie Turcia

Patara nu putea lipsi de pe lista. Plaja cu acest nume, cu o lungime de 14 km, este una dintre cele mai mari intinderi de nisip din zona marii Mediterane. Plaja Patara este si locul in care traieste specia de testoase aflata pe cale de disparitie, Loggerhead. De asemenea, pe plaja nu exista constructii, in afara unei cafenele, un minus, dar si un plus pentru cei care vor sa se simta intr-adevar in natura.

Ghid de calatorie Turcia

Bodrum, una dintre bijuteriile turistice ale Turciei, cu plaje dar si constructii superbe, ar putea fi pe lista vizitelor sau destinatia unui concediu. Orasul se numea pe vremuri Halicarnassus si a fost locul in care se afla Mausoleul lui Mausolus, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice.

Desigur, pe langa cele 4 recomandari, sunt zeci, sute de locuri de vizitat in aceasta uriasa tara. Timp sa fie…

10 Oferte

Pe harta de mai jos puteti gasi cam tot ce v-ar putea interesa in Turcia, in orice zona si pentru orice buzunar. Vacanta placuta! A, si sa nu uit! Daca ati fost deja, astept completari in comentarii. Sigur am uitat destule detalii!

Booking.com

 

loading...

Sursa: numbeo.com mae.ro
Comentarii
Loading...